Cum sa alegi consultantul pentru evaluarea EcoVadis

Primesti o solicitare EcoVadis de la un client important. Termenul este strans, miza este un contract, iar pe piata gasesti zeci de firme care ofera „consultanta EcoVadis”. Cum alegi corect?

Raspunsul nu sta in pret. Sta in credentiale, experienta si rezultate demonstrate.

1. Verifica ce cunoaste despre metodologia EcoVadis

Primul filtru: consultantul a urmat instruire formala pe platforma EcoVadis? Cursurile oficiale EcoVadis atesta ca persoana care iti gestioneaza evaluarea cunoaste metodologia si criteriile de punctare direct de la sursa. In absenta oricarei forme de instruire certificata, te bazezi exclusiv pe declaratiile lor.

2. Intreaba ce stie despre domeniile evaluate

EcoVadis analizeaza patru domenii: Mediu, Drepturile Muncii, Etica si Achizitii Responsabile, fiecare corespunzand unor standarde internationale specifice. Intrebarea corecta nu este „ati mai facut EcoVadis?”, ci „ce certificari aveti in domeniile evaluate de platforma?”

Raspunsurile care conteaza: managementul mediului sau auditor de mediu, cuantificare gaze cu efect de sera, managementul energiei, securitatea muncii, antimita si anticoruptie, securitatea informatiei si protectia datelor. Un consultant certificat ca auditor in aceste standarde nu interpreteaza cerintele EcoVadis ci le cunoaste din practica.

3. Testeaza-l pe regulile platformei

Aici se separa consultantii reali de cei declarativi. EcoVadis impune o regula tehnica stricta: limita de 55 de documente per evaluare se aplica tuturor companiilor, indiferent de dimensiune, tocmai pentru a asigura ca sunt transmise doar documentele cu adevarat relevante. Aceasta regula are doua implicatii critice pe care un consultant experimentat le cunoaste si le gestioneaza:

  • Fiecare document trebuie ales strategic, astfel incat sa acopere cat mai multe criterii evaluate. Limita de 55 de documente impune o abordare cuprinzatoare, precum un Raport de Sustenabilitate care poate acoperi mai multe puncte simultan.
  • EcoVadis nu accepta documente combinate adica un singur fisier care contine mai multe sub-documente pe teme diferite, cum ar fi o politica de mediu, o evaluare de risc si materiale de training reunite intr-un singur PDF. Incarcarea unor astfel de documente conduce la eliminarea documentului din evaluare si implicit la anularea unor raspunsuri posibil pe mai multe intrebari.

4. Cere date concrete despre rezultate

Orice consultant serios raspunde la doua intrebari simple: ce procent din clientii sai au obtinut medalie si la ce nivel? Mergi mai departe si cere recomandari, clienti reali care pot confirma experienta de lucru si rezultatele obtinute. Un consultant cu un portofoliu solid nu are niciun motiv sa ezite.

5. Fereste-te de promisiuni fara analiza

Doua tipuri de promisiuni ridica imediat semne de intrebare:

„Va obtinem medalia X.” Niciun consultant serios nu poate garanta un nivel de medalie inainte de a analiza procesele si documentatia existenta in compania ta. Un consultant care promite o medalie fara sa fi vazut acestea, ghiceste.

„Fara certificari ISO va obtinem medalia X.” Certificarile ISO nu sunt obligatorii pentru EcoVadis, dar absenta lor influenteaza semnificativ scorul pe toate domeniile, in special pentru medaliile superioare. Un consultant care minimizeaza acest aspect fie nu cunoaste metodologia de punctare, fie iti spune ce vrei sa auzi.

6. Verifica continuitatea in piata

EcoVadis a recalibrat metodologia si pragurile de medalie de mai multe ori, inclusiv in ianuarie 2025. Un consultant activ continuu de cel putin 5 ani a absorbit aceste schimbari pe proiecte reale. Unul intrat recent le cunoaste doar din documente publice.

Concluzie

Consultantul potrivit pentru EcoVadis indeplineste simultan: instruire certificata pe platforma EcoVadis, certificari de auditor in domeniile evaluate, cunoasterea profunda a regulilor tehnice ale platformei, rata demonstrabila de succes si experienta continua de minimum 5 ani. Promisiunile fara analiza si garantiile de medalie fara cunoasterea situatiei reale a companiei sunt semnale ca acel consultant nu stapaneste suficient procesul pentru a fi sincer cu tine.